Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Campanie VL „Să-ţi pese de Galaţi!”: Cine strânge PET-urile din jurul restaurantelor plutitoare?

* Garda de Mediu i-a dat un avertisment lui Răzvan Avram, patronul pontonului-restaurant din imagine * Acesta spune însă că ar trebui ca poluatorul să plătească, fiindcă gunoaiele vin pe Dunăre din amonte


Dunărea s-a transformat, odată cu inundaţiile şi apa care vine din amonte, într-o întindere de plastic. Sute de PET-uri şi de deşeuri s-au adunat în jurul pontoanelor – restaurant acostate lângă Faleză, printre care şi cele deţinute de fostul director al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, conservatorul Răzvan Avram. Evident, patronii de astfel de restaurante nu sunt responsabili pentru PET-urile de pe Dunăre, dar sunt responsabili pentru modul cum arată Dunărea în jurul pontoanelor pe care le deţin.
Răzvan Avram a fost deja somat de Garda de Mediu să cureţe zona, iar dacă acesta nu rezolvă problema poate primi o amendă cuprinsă între 50 mii de lei şi 100 de mii lei. Avram a confirmat că Garda de Mediu i-a dat un avertisment, în schimb acesta ameninţă că va ataca măsura în instanţă, pentru că nu el este poluatorul. „În aceste cazuri, poluatorul trebuie să plătească, ori eu nu sunt poluator. Primarii localităţilor din amonte trebuie verificaţi dacă curăţă. Eu ce vină am dacă vine apa cu gunoiul spre mine?”, ne-a declarat Răzvan Avram. Acesta a mai spus că în momentul de faţă o curăţenie finală nu poate fi făcută, pentru că Dunărea este încă mare, iar apa încă mai aduce din amonte astfel de mizerii.
N-o fi Avram cel mai harnic patron de terase plutitoare - chiar dacă ne-a declarat că încearcă să cureţe zona în fiecare zi -, dar nici nu putem să îl acuzăm de existenţa PET-urilor pe Dunăre. Până la urmă, PET-urile acestea au fost aruncate tot de către cetăţeni. Dacă în jurul pontonului ar fi fost numai deşeuri verzi, atunci da, vina ar fi fost numai a lui că nu curăţă – şi poate al primarilor localităţilor din amonte, dar atâta timp cât apa ajunge la Galaţi plină de deşeuri din plastic, avem dovada că educaţia românilor încă este deficitară.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.