Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Angajări la negru în construcţii, sancţionate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi

La o verificare recentă făcută la 15 firme din domeniul construcţiilor, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi au găsit mai multe nereguli. Astfel, au fost sancţionaţi trei angajatori, fiind aplicate trei sancţiuni contravenţionale, dintre care o amendă de 20.000 lei, pentru muncă fără forme legale de angajare. Inspectorii au dat şi două avertismente pentru necompletarea (în contractele individuale de muncă cu timp parţial), a informaţiilor privind repartizarea timpului de lucru. Pentru că o firmă folosea şase persoane fără carte de muncă, ITM Galaţi urmează să facă plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, legea prevăzând acest demers în cazul în care se descoperă minim cinci angajaţi fără contracte de muncă.

Controlul s-a desfăşurat în perioada 12-19 iunie, într-o campanie naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.