Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vox populi - Lefurile mici gonesc medicii din ţară

Dincolo de discuţiile despre solidaritatea precară dintre medici sau despre banii puţini daţi către spitale, subiectul Sănătăţii îl priveşte pe fiecare dintre noi. Prin intermediul unui scurt sondaj de opinie, am urmărit să aflăm ce cred gălăţenii despre salariile medicilor rezidenţi şi specialişti şi cum cred că ar putea fi stopată, măcar în parte, migraţia în străinătate a "halatelor albe".
Elena Belciug, 39 de ani, designer bijuterii: "Pentru pregătirea pe care o au, medicii sunt plătiţi foarte puţin în România. Trebuie să fie investiţi mult mai mulţi bani în Sănătate, dacă vrem să avem un sistem sanitar performant. Pe mine, spre exemplu, a ajuns să nu mă mai mire faptul că asistentele mă trimit să cumpăr seringi sau medicamente atunci când ajung la spital. E o situaţie cu care mulţi ne-am obişnuit, deşi nu este în regulă".
Gheorghe Tofan, 82 de ani: "Este foarte greu pentru un tânăr medic să se descurce cu un salariu atât de prost. Nu neapărat medicii, dar cu un salariu ca ăsta, oricare se duce până la urmă unde îi este mai bine. Aşa că ce să ne mai mire că rămânem fără medici? Problema ar putea fi rezolvată, în primul rând, prin alocarea de bani suplimentari. Nu sunt bani? Nu e nimic. Măreşte taxele pentru Sănătate, dar fă-l pe om să simtă că a plătit pentru ceva. Nu aşa, şi cu banii luaţi, şi fără nimic din cele necesare".
Octavian Enache, 22 de ani, student la Medicină în anul III: "Este un salariu foarte mic. După şase ani în care părinţii te-au ţinut la facultate, ce reuşeşti să faci cu 800 de lei pe lună? Şi sunt situaţii în care în urma mediei obţinute la rezidenţiat nu eşti repartizat în oraşul în care locuieşti. De unde ai atunci bani pentru chirie, utilităţi şi materialele necesare pentru a învăţa? Deşi voi termina facultatea în 3 ani, nu cred că lucrurile se vor remedia. Nu pentru că nu ar exista soluţii, ci pentru că nu se vrea îndeajuns de mult".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.