Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Protecţia Consumatorului a găsit mari nereguli în magazinele alimentare din Galaţi

Peste 270 de kilograme de preparate din carne neconforme au fost oprite temporar sau definitiv de la vânzare, după un control efectuat recent de comisarii Protecţiei Consumatorului Galaţi, atât la magazine mici, cât şi la hiper şi supermarketuri. Comercianţii încercau să vândă salam Extra Presat cu mucegai şi cabanos cu mâzgă, dar şi alte numeroase produse (cârnaţi, scăriţă afumată, pastramă, parizer piept pui, ruladă din piept de pui, pastramă porc, kaizer afumat) depozitate, în unele cazuri, chiar şi la temperatura din magazin, de 20 grade Celsius. Într-un magazin, salamul Gostat, cârnaţii semiafumaţi şi o specialitate de cabanos erau pe jumătate congelate în vitrina frigorifică, lucru interzis, deoarece produsele trebuie doar refrigerate, altfel, după decongelare, îşi schimbă caracteristicile. Mai mult decât atât, la nouă operatori economici unele produse erau deja expirate.
Comisarii au mai găsit pate din ficat de pui neconform, întrucât conţinea amidon, un ingredient interzis, dar şi preparate al căror termen de valabilitate nu era precizat sau era ilizibil. În plus, consumatorii erau induşi în eroare, fiind invitaţi să cumpere „fleică vânătorească PIKOK”, când, în realitate, aceasta avea ca ingrediente carne de porc 40 la sută, carne de pui 23 la sută şi carne de porc separată mecanic. Unele produse nu aveau niciun element de caracterizare, iar alte aveau aceste indicaţii, dar în limba maghiară. Conform comisarului-şef adjunct de la Comisariatul Judeţean de Protecţia Consumatorului Galaţi, controlul s-a desfăşurat la 43 de agenţi economici din mediul urban şi rural, cuantumul total al amenzilor aplicate depăşind 53.000 lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.