Parfum îndepărtat de cazac, la Galaţi: Comunitatea ucrainenilor

Născut în Suceava, cu părinţi, bunici şi străbunici care au văzut lumina zilei tot pe meleaguri româneşti, Vichentie Nicolaiciuc nu-şi uită originile ucrainene, deşi acestea sunt foarte îndepărtate. Căsătorit cu o moldoveancă, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din Galaţi, a ajuns în oraşul nostru prin 1947. Are o familie numeroasă la Suceava, cu nu mai puţin de şapte unchi, din partea mamei. Ceva sânge de cazac mai curge şi prin venele nepoţilor săi, pe care îi are de la cele două fete. În păstrarea identităţii lor etnice contează enorm faptul că unii dintre ei vorbesc bine limba, dar şi faptul că între ţara de origine şi comunităţile din România se menţin legături culturale strânse.
Deşi nu a călcat decât o singură dată pe pământ ucrainean, acum mai bine de zece ani (iar atunci a fost în cadrul unui proiect de colaborare culturală), domnul Nicolaiciuc are o nostalgie aparte pentru copilărie şi pentru vremurile când trăia în familia sa numeroasă, în nordul ţării. Tot de atunci i se trage şi plăcerea de a mânca pune uscate, sau prune cu orez fiert, ori colţunaşi fierţi, sărmăluţe umplute cu bureţi, care îi amintesc de perioada Crăciunului. Pentru ca în această perioadă a anului să savureze şi în Galaţi o porţie de bureţi uscaţi, dumnealui face un drum tocmai până la Suceava, de unde se întoarce cu câteva kilograme de ciuperci proaspete, culese din pădure.
Despre familiile de ucraineni spune că au obiceiul de a-şi ţine copiii aproape de ele şi că îi cresc astfel încât să devină persoane cumsecade, cu bun simţ, foarte muncitori şi ospitalieri.