GALERIE FOTO / Cât costă o zi de relaxare la Plaja Brateş
Fără a fi o plajă luxoasă, Plaja Brateş oferă o alternativă la statul în suc propriu în casă şi o amenajare cât de cât mai acătării decât Plaja Dunărea. Primăria şi Transurb nu au pus la dispoziţie transport în comun până acolo, dar de la Parc CFR, peste linia de tren, poţi ajunge destul de repede. Plaja este administrată de societatea Rost Impex SRL, patronată de Cecilia Ibolya Rusu.
Drumul, pavat cu bălării şi gropi
Imaginea de dinainte de a intra în Complex este destul de dezolantă, dovadă că municipalitatea a cam uitat de zona respectivă şi este plină de mărăcini. Drumul este prost, iar patronii Complexului se plâng că în fiecare an, după iarnă şi ploi, sunt nevoiţi să aducă buldoexcavatoare ca să dea la o parte mâlul ce se adună de pe dealuri în parcarea lor. „Vin aluviuni cu mâl în fiecare an. Se adună şi se colmatează exact în parcare. Am vorbit cu domnul primar şi a spus că este de acord să facă ceva în privinţa acelui deal, să aranjeze, să facă drumul practicabil, mai ales pentru că vrea să facă locuinţe sociale în zonă”, ne-a declarat Cecilia Ibolya Rusu.
Articolul poate fi citit în întregime, în exclusivitate, în ediţia tipărită a cotidianului „Viaţa liberă”. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Galaţi, la preţul de 1,5 lei exemplarul. Abonamentul la ediţia tipărită a „Vieţii libere” costă 25 de lei pe lună în mediul urban şi 20 de lei pe lună în mediul rural.
{gallery}111ABRATES{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.