Campanie VL "Destine în derivă": Fetiţă de 15 ani, dispărută la "Santa Barbara"
Sute de persoane dispărute „zac” prin arhivele Poliţiei. Unele sunt găsite relativ repede, altele după câţiva ani, iar în cazul unora se găsesc doar cadavrele. Există şi categoria celor despre care nimeni nu mai poate spune nimic. Sunt dispăruţii fără urmă, ale căror cazuri rămân neelucidate după zeci de ani.
Plecată după barcă
În ultima categorie se înscrie şi cazul Iuliei-Violeta Răducanu. Fata, născută în anul 1978, a dispărut în urmă cu 18 de ani, din curtea casei. Povestea sa are tente tragico-comice. Adolescenta, care avea 15 ani la momentul dispariţiei, locuia împreună cu părinţii, în Barboşi. În 1995, românilor doar ce li se deschisese apetitul pentru „televiziunea liberă”. Drept pentru care, întreaga familie Răducanu stătea în faţa televizorului, pentru a urmări serialul „Santa Barbara”. La un moment dat, mamei fetei i s-a părut că aude ceva afară. Atunci, i-a spus fetei să meargă până pe malul Siretului, pentru a vedea dacă barca familiei mai este la locul său. Ascultătoare, fata s-a dus, însă din acel moment şi-a pierdut total urma.
Într-un târziu, părinţii şi-au dat seama că nu mai apare. Zile la rând, împreună cu Poliţia şi cu vecinii au cercetat zona, însă nici urmă de Iulia. Potrivit anchetatorilor, tânăra avea şi anumite afecţiuni psihice, care nu i-ar fi permis să se orienteze foarte bine în spaţiu. 18 ani mai târziu, poliţiştii mai au o singură variantă. „În acea zi, a ieşit din casă pentru a verifica barca părinţilor care era legată la malul râului Siret şi de atunci nu a mai fost văzută, existând indicii că aceasta a alunecat în apă şi s-a înecat”, se arată în actele oficiale ale IPJ.
Cei care pot da relaţii mai multe despre acest caz sunt rugaţi să apeleze la numărul unic de urgenţă 112.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.