Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce posturi dispar după regionalizarea Ambulanţei

Inevitabil, după ce serviciile de ambulanţă judeţene vor fi desfiinţate în urma regionalizării, anumite posturi existente în prezent vor dispărea. Cele vizate sunt funcţia de manager, cele de director economic şi medical, precum şi posturile din cadrul departamentelor financiar - contabil şi resurse umane. Cu toate acestea, pentru că noua împărţire se află abia în faza de dezbatere publică, nimeni nu poate spune cu certitudine dacă şi câţi angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă.
"Ieri (marţi, 27 august a.c. - n.a.) am avut o întâlnire cu membrii Sindicatului "Ambulanţa", în care le-am transmis datele privind schimbările ce pot apărea în urma regionalizării serviciilor de ambulanţă. Aştept până joi răspunsurile şi propunerile lor, pe care le voi trimite mai departe. Deşi este prematur să vorbim despre disponibilizări, în cadrul Serviciului de Ambulanţă Galaţi se vor desfiinţa cel mult cinci posturi. Deja sunt două persoane care se încadrează pentru pensionare, iar pentru restul există varianta redistribuirii în cadrul altui compartiment", a explicat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.
Lansată spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la rubrica "Transparenţă decizională", hotărârea de guvern la care ne referim prevede desfiinţarea actualelor servicii judeţene de ambulanţă şi înfiinţarea unor noi structuri judeţene fără personalitate juridică. Pentru regiunea din care face parte şi Galaţiul, Ambulanţa va fi condusă de la Constanţa.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.