Vinerea viitoare, protest al pensionarilor la Prefectură
O parte dintre pensionarii gălăţeni, cei grupaţi în Alianţa Pensionarilor pentru Conciliere, vor organiza, săptămâna viitoare, un protest. Vineri, 6 septembrie, de la ora 9,30, ei vor protesta în faţa Prefecturii Galaţi, iar apoi vor picheta sediile partidelor politice care nu au respectat protocolul semnat la alegerile din 2012. Benevol, după protest, unii pensionari vor intra în greva foamei, se mai arată în anunţul acţiunii de vinerea viitoare. Pensionarii solicită, printre altele, indexarea tuturor pensiilor bazate pe contribuţii de asigurări sociale şi recalcularea pensiilor speciale. Preşedintele Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere, Vasile Panţuş, declară că, la acţiunea de săptămâna viitoare, mizează pe 500 de participanţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.