Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Capcane la tot pasul / "Cad copiii în canalizările fără capace!"

Domnul Ilie Juncu ne-a sesizat la redacţie faptul că, în Micro 39 B şi Micro 39 C, de la începutul acestei săptămâni, au început să dispară, pe bandă rulantă, capacele de canalizare. Aceeaşi situaţie se întâmplă şi în Micro 38: pe când fotografiam cele trei canalizări în linie, descoperite, de pe strada Henry Coandă, „semnalizate” cu crengi şi pe ici-colo cu câte o „panglică” roşu cu alb, un taximetrist supărat ne-a îndrumat spre strada Camil Ressu spunându-ne: „Mergeţi şi fotografiaţi şi acolo. Dincolo de faptul că nu ai, efectiv, nu ai cum să le ocoleşti, ca şofer, canalizările descoperite sunt adevărate pericole: cad copiii în ele. E dezastru!”. Ajungând pe strada Camil Ressu, o locatară de la etajul patru ne-a confirmat, de la balcon, faptul că, zilele trecute, o fată s-a accidentat grav la şold, căzând într-o astfel de canalizare descoperită. Lăsând la o parte faptul că maşinile fac cu greu slalom printre găurile ce se cască pe mijlocul străzilor şi aşa înguste, mirosul emanat de canalizările descoperite face aerul greu de respirat, cel puţin pentru locatarii de la parter.
Domnul Ilie Juncu are dreptate când spune: „Cât timp vor continua să circule nestingherite căruţele pe străzile Galaţiului şi nu se vor închide toate centrele de colectare a fierului vechi, să nu ne mai mirăm că dispar, peste noapte, capacele de canalizare. În alte oraşe s-au închis, şi apoi au venit, disperaţi, administratorii să spună la Primărie că vor suporta ei costurile unor capace noi, numai să nu le închidă centrele de colectare. O altă soluţie ar fi ca, pe viitor, aceste capace să aibă în compoziţie materiale plastice, care să nu-i mai tenteze pe hoţi”, conchide cititorul nostru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.