Nu toate datoriile către pensionari sunt returnate / Au murit înainte să li se facă dreptate
Statul le-a încasat ilegal contribuţii la sănătate pe cuponul de pensie, dar aceste sume nu mai pot fi recuperate nici de urmaşii lor. Este cazul a 1.704 pensionari gălăţeni, care nu mai erau în viaţă în ziua când statul şi-a recunoscut greşeala. De la 1 ianuarie 2011 şi până la 30 aprilie 2012, statul a reţinut ilegal cota de 5,5 la sută pentru CAS din pensiile mai mari 740 de lei. Ulterior, Curtea Constituţională a hotărât că procentul de 5,5 la sută ar fi trebuit aplicat doar părţii din pensie care depăşeşte 740 de lei, şi nu întregii pensii, iar prin O.U.G. 17 din 18 mai 2012 s-a stabilit returnarea banilor reţinuţi în plus.
Sumele nu se restituie însă şi celor 1.704 vârstnici care au decedat înainte de data de 17 mai 2012, când ordonanţa nu era în vigoare. De altfel, pe aceeaşi logică merge statul şi în cazul pensionarilor care, din diverse motive, au primit o pensie mai mare decât li s-ar fi cuvenit legal. Astfel, după decesul pensionarului, sumele virate în plus pe cuponul de pensie nu se recuperează de la urmaşii săi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.