Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Porumbul din judeţul Galaţi, vândut pe nimic: "Mă aşteptam măcar la preţurile de acum doi ani"

Şi la ferma agricolă Treter SRL s-a tras linie la culturile de porumb şi floarea-soarelui: preţurile de valorificare a recoltelor le dau în cap şi aici celor care au investit şi au muncit. Patronul este francez, Olivier Binchet (53 de ani). Deţine, în Franţa, 100 de hectare de teren cultivat în sistem monocultură - numai cu porumb. O parte din producţie, folosită la creşterea şi îngrăşarea claponilor, după reguli ecologice; ce rămâne, scoate la vânzare. Ei bine, profitul său de pe suprafaţa de acolo îl întrece pe cel obţinut la Slivna, atenţie, de pe 1.300 de hectare!
Îl are, în România, ca administrator forte, pe inginerul Nicu Calmuc, gălăţean. Dumnealui a înfiinţat ferma, în urmă cu şapte ani, autoexilându-se în pustietatea de la Onciu. A arendat pământuri, salvându-le de la pârlogire, a înfiinţat 15 locuri de muncă permanente şi se ţine de culturi cu profesionalism. Ferma are însă de suferit de pe urma preţurilor de achiziţionare oferite de piaţă. Ca să vinzi porumbul cu 0,40 lei pe kilogram e ca şi cum ţi-ai tăia singur craca de sub picioare. Pentru agricultori, preţ-calamitate/sinucidere economică asistată impasibil de statul român. „Mă aşteptam, ne-a declarat Nicu Calmuc, măcar la preţurile de acum doi ani, fie ele şi puţin diminuate, când, cu 1,70 lei pe kilogramul de floarea-soarelui  se mai putea respira. Dar să ne încurajăm singuri: prefer şi în 2014 producţii comparabile cu cele de anul acesta, decât din cele obţinute în 2012, când la producţii zero s-au oferit preţuri mari!”

Articolul poate fi citit în întregime, în exclusivitate, în ediţia tipărită a cotidianului „Viaţa liberă”. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Galaţi, la preţul de 1,5 lei exemplarul. Abonamentul la ediţia tipărită a „Vieţii libere” costă 25 de lei pe lună în mediul urban şi 20 de lei pe lună în mediul rural.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
-

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.