România, singurul stat din UE fără o listă reactualizată de compensate
Deşi este deseori comparată cu România în ceea ce priveşte nivelul de trai, Bulgaria acordă pacienţilor săi o listă cu medicamente compensate reactualizată periodic. În contrast, România este singurul stat din Uniunea Europeană care nu a actualizat încă această listă. Astfel, 167 de molecule noi ori cu indicaţii terapeutice diferite aşteaptă să intre pe noua listă, pe care Ministerul Sănătăţii se angajase s-o lanseze in dezbatere publică până pe 15 octombrie. “Am aflat că nu s-a finalizat încă evaluarea noilor molecule de către comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii. Facem din nou apel la autorităţile sanitare şi la premier, de a grăbi procedura, pentru ca miile de pacienţi din ţară să beneficieze cât mai curând de cele mai bune tratamente. Potrivit unui studiu recent, societatea românească ar câştiga pe termen lung de cinci ori mai mult decât cheltuielile din următorii trei ani cu introducerea a noi molecule pe lista medicamentelor compensate”, afirmă Cezar Irimia, preşedintele Asociatiei Alianta Pacientilor Cronici din Romania, citat de doctorulzilei.ro.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.