O complicaţie care te poate lăsa fără picioare este subdiagnosticată
În cadrul Conferinţei Naţionale de Neuropatie Diabetică şi Picior Diabetic cu participare internaţională - Neurodiab 2013 au fost prezentate rezultatele preliminare ale primului studiu privind calitatea vieţii persoanelor cu neuropatie diabetică din România, iniţiat de Societatea de Neuropatie Diabetică. Potrivit cercetării, unul din zece pacienţi cu simptome de neuropatie diabetică a declarat că nimeni nu i-a spus că suferă de această afecţiune, primind diagnosticul cu ocazia testului efectuat în cadrul studiului.
Studiul a mai arătat că 67 la sută dintre persoanele chestionate suferă de neuropatie diabetică. De asemenea, 15 la sută la sută au afirmat că s-au confruntat cu ulceraţii ale piciorului, 5 la sută au avut gangrenă, iar 4 la sută au deja amputaţii de degete. În ceea ce priveşte localizarea simptomelor neuropatiei diabetice, pe primul loc în răspunsuri se află simptomele resimţite la nivelul picioarelor, urmate de cele de la nivelul braţelor. De asemenea, studiul arată că 49 la sută dintre pacienţii cu neuropatie diabetică admit că simptomele se înrăutăţesc în cursul nopţii. Întrebaţi dacă în ultimele patru săptămâni durerea i-a trezit în timpul nopţii sau nu au putut dormi de durere, 17 la sută au spus că se confruntă cu probleme moderate în acest sens, iar mai mult de 7 la sută au semnalat probleme grave.
Neuropatia diabetică este printre cele mai frecvente complicaţii pe termen lung ale diabetului zaharat. Studiul de analiză privind calitatea vieţii persoanelor cu neuropatie diabetică din România a fost derulat în perioada 10.06 - 30.10, pe un eşantion de 21.348 de pacienţi cu diabet zaharat, din 51 de centre din România.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.