Casa Roşie - O esplanadă fără copaci şi fără bănci
Locatarii blocurilor din Ţiglina III se plâng că, după construcţia blocului de lângă Casa Roşie, parcul (de fapt, o esplanadă, n.red.) a fost amenajat numai din beton, fără bănci şi fără copaci. Aceştia spun că până şi cele două fântâni arteziene care decorează parcul, pe timp de vară, funcţionează numai din când sau numai la sfârşit de săptămână, iar atunci când funcţionează ţiganii sunt abonaţi la băi ad-hoc. Chiar dacă parcul este aproape tot betonat şi nu există decât câteva pâlcuri de iarbă, oamenii nu înţeleg de ce municipalitatea nu ia iniţiativa de a pune măcar nişte iederă, aşa cum a făcut patronul de la restaurantul Alltime, pentru a putea crea, în anotimpul cald, ceva umbră. „Era un parc înainte de a se construi blocurile din margine, erau perspective de modernizare. Au stricat parcul în momentul în care s-a construit blocul. Bun, dar pui numai beton? Vara înnebuneşti de soare ce-i. S-ar putea pune nişte iederă pe stâlpii aceştia, cum a pus şi patronul restaurantului”, ne-a declarat doamna Popescu. Ce-i drept, de ceva vreme, Primăria a catadicsit să pună la marginea parcului, pe pâlcul de iarbă existent, nişte sălcii. „Sălciile sunt de Primărie, sper că vor creşte şi vor face un pic de umbră, pentru că parcul nu prea are copaci”, ne-a mai spus cetăţeanca.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.