Grevă de avertisment, luni, în toate spitalele gălăţene
Medicii, asistenţii şi personalul medical auxiliar declanşează, luni, greva de avertisment în toate spitalele gălăţene. Protestul are loc între orele 8,00 şi 10,00, perioadă în care vor fi asigurate numai urgenţele medicale. „Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate a decis începerea acestei greve ca urmare a neîndeplinirii de către Ministerul Sănătăţii a cerinţelor sindicatelor din Sănătate. Vrem alocarea a 6 la sută din PIB, condiţii mai bune de muncă şi respect profesional şi păstrarea statutului actual al spitalelor, nicidecum transformarea acestora în SRL-uri sau ONG-uri”, a declarat Paraschiv Sălăvăstru, preşedintele Sanitas Galaţi.
Joi, 28 noiembrie a.c., cele peste 3.000 de cadre medicale gălăţene care au semnat pe listele Sanitas au anunţat că vor intra în grevă generală.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.