Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Haine cu etichetă în limba chineză şi încălţăminte cu talpă de unică folosinţă

O verificare a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor la aproape 200 de comercianţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte a scos la iveală că multe dintre aceste produse nu sunt deloc de calitate. O treime dintre cele 5.500 de produse controlate nu erau însoţite de niciun element de identificare şi caracterizare, iar aproape jumătate dintre ele nu aveau traduse în limba română informaţiile de pe etichete, acestea fiind fabricate cu preponderenţă în China. Majoritatea vânzătorilor nu aveau informări în scris privind termenul de garanţie acordat produselor. Cumpărătorii aflau doar verbal că acesta era de 30 zile de la achiziţionare.
Unele produse, în special încălţămintea, făceau rabat mare de la calitate. Dacă unele haine prezentau cusături cu rezistenţa scăzută, astfel încât exista riscul să se descoasă la prima purtare, încălţămintea avea talpă ce se desprindea cu uşurinţă, cu partea interioară neprelucrată corespunzător, cu cute şi pliuri proeminente ce produc disconfort sau chiar rănirea piciorului în timpul purtării.
O parte dintre produse au fost oprite temporar de la comercializare, iar alte 78 de produse, cu probleme mai mari, au fost scoase definitiv de la vânzare. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat 188 de amenzi, în valoare totală de 132.800 de lei, precum şi zece avertismente.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.