Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Scrumbia a urcat pe Dunăre la 20 de lei kilogramul

Duminică, de Florii, la intrarea Domnului Isus în Ierusalim, grătarele Galaţiului vor sfârâi a sărbătoare şi a masă îmbelşugată, mai ales pentru cei care au reuşit să postească întru întâmpinarea Paştelui. 

De aceea, peştele, simbolul creştinismului, este la mare căutare prin pieţele oraşului, înconjurat de Dunăre, Prut, Siret, Lacul Brateş. Cu toate acestea, scrumbia, preferata Floriilor, se vinde în Piaţa Centrală la 20 de lei kilogramul.  E mai ieftin mielul, în halele de carne, la 19 lei kilogramul, deocamdată.

De ce este scrumbia de Dunăre atât de scumpă, chiar aici unde fluviul este la el acasă? Pentru că, în comparaţie, crapul este 17 lei kilogramul, şi la acelaşi preţ se vinde şalăul.  Se poate trece însă peste sărbătoare şi cu plătică, cu toate oasele ei,  la 4,50 lei kilogramul. 

Mai mult decât atât, în pescării este expus şi tacâmul de peşte, numai bun pentru o ciorbă, la doar patru lei kilogramul…
Cinci lei pentru zece fire

În aceste condiţii, nu este de mirare că urzicile au coborât foarte mult la preţ, cu un leu se pot cumpăra două pungi zdravene. Dar cine va mânca urzici de Florii, când tot oraşul va emana un profund miros de peşte la grătar, oricare ar fi el?

Preferaţi un somn la 20 de lei kilogramul? Sau, cules din oceane, un macrou proaspăt, la acelaşi preţ?  Cel congelat costă numai 7,50 lei kilogramul.

La o scrumbie de 20 de lei kilogramul, e musai să fie şi o lămâie. Cele aduse din Turcia costă trei lei kilogramul, din Grecia, puţin mai scumpe, la 3,20 lei kilogramul, dar ce ziceţi de lămâile din Argentina, la fel de ieftine precum cele din ţara sultanilor?

La legume nu mai este aşa mare înghesuială, se mai cumpără roşii, cu preţuri între 5,50 şi 6,50 lei kilogramul, salată verde, la un leu şi 1,50 lei kilogramul, ceapă verde la un leu legătura şi usturoi verde, la acelaşi preţ. Prazul este patru lei kilogramul, iar cei care vor prefera de Florii o delicioasă salată de vinete trebuie să scoată din buzunar opt lei pe kilogram.

Dar preferatele Floriilor, pentru toate doamnele şi domnişoarele care poartă nume florale, vor fi florile… Un fir de lalea costă trei lei, dar puteţi cumpăra şi frezii la un preţ ademenitor: cinci lei pentru zece fire…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.