Lupta cu morile de vânt/ Un gălăţean îşi vrea invenţiile dintr-o firmă care nu mai există
Inginerul gălățean Aurel Cocu se luptă de mai bine de 20 de ani cu statul român, pentru a-şi recupera, fie și în parte, invenţiile brevetate pe numele său la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Este vorba de mai multe instalaţii industriale, ce au funcţionat în incinta fostului Menarom. Odată cu intrarea în faliment a firmei amintite, ing. Cocu a încercat toate căile legale pentru a intra în posesia utilajelor pe care le inventase şi care, potrivit domniei sale, ar fi în continuare de actualitate. „Este vorba de invenţiile ce funcţionau în incinta secţiei Spiroduct din cadrul Menarom”, a explicat Aurel Cocu.
Ajuns la 80 de ani, Cocu nici măcar nu mai este interesat de valoarea financiară a respectivelor invenţii. „Filtrele şi aparatura pentru fabricat ţevi fuseseră evaluate la peste un milion de dolari. În secunda asta, nu mă interesează decât să reintru în posesia sculelor, deoarece în acest fel pot da de muncă la cel puţin 80 de oameni. Nu mă interesează altceva decât să produc ceva ce poate fi benefic pentru România în continuare”, a mai explicat inginerul.
Din păcate pentru Aurel Cocu, în momentul în care Menarom a fost declarată falimentară, domnia sa nu s-a înscris la masa credală cu brevetele de invenții, iar activele au fost vândute către o firmă care nu are, juridic vorbind, nicio legătură cu fosta societate. În aceste condiții, demersul inventatorului este mai degrabă o luptă cu morile de vânt.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.