Un gălăţean diagnosticat cu gripă a decedat
Institutul Cantacuzino a confirmat al doilea caz de gripă în Galaţi din actualul sezon rece. Potrivit autorităţilor, este vorba despre un gălăţean de 45 de ani, internat săptămâna trecută la Spitalul Judeţean Galaţi. "Pacientul a decedat pe 1 februarie, iar diagnosticul a fost de infarct miocardic. Întâmplarea a făcut ca la internare să-i fie efectuat şi un exsudat, probă care a fost trimisă spre analiză la Bucureşti. Rezultatul a arătat că bărbatul era infectat cu un virus gripal de tip A. Totuşi, nu putem spune că gripa este cea care a cauzat decesul, deoarece pacientul suferea de diabet şi de obezitate, boli care duc la scăderea imunităţii organismului", a declarat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.