Internet sătesc în bandă largă, cu fonduri nerambursabile/ Fermierii gălăţeni pot obţine până la 200.000 de euro
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) informează că de la începutul acestei săptămâni şi până pe 28 martie se desfăşoară sesiunea de depunere de proiecte pe Măsura 322 e) „Investiţii privind infrastructura de broadband în spaţiul rural”.
Potrivit APRDP, ”beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 322 e) sunt agenţii economici, ce se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) conform legislaţiei în vigoare, ce activează sau urmează să activeze în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor”. Se pot obţine, prin intermediul acestui proiect, până la 200.000 de euro. Avizarea tehnică a documentaţiei se efectuează de către Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii (INSCC) conform procedurii de avizare emiterea avizului se face în minim zece zile după ce firma a depus documentaţia.
Pe site-ul APDRP este disponibil, gratuit, un ghid al solicitantului, cu anexe.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.