Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Control-fulger la supermarketurile gălăţene/ Protecţia Consumatorului verifică produsele din carne

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Galaţi au început să verifice, astăzi, toate supermarketurile din judeţ, la fel cum au procedat toţi colegii lor din întreaga ţară. Asta s-a întâmplat după ce sesizarea unui timişorean, care reclamase că a cumpărat un salam alterat, s-a adeverit. La verificări s-a descoperit că salamul achiziţionat dintr-un supermarket prezenta semne evidente de alterare, din cauză că ambalajul nu era vidat corespunzător.
După cum ne-a declarat comisar şef-adjunct Carmen Tudor, din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Galaţi, verificările la cele nouă lanţuri de magazine din municipiile Galaţi şi Tecuci (Billa, Kaufland, Lidl, Metro, Penny, Profi, Real, Selgros, XXL) se vor finaliza la începutul săptămânii viitoare. Comisarii controlează modul de etichetare şi ambalare, precum şi termenele de valabilitate ale preparatelor din carne feliate şi ambalate de către unităţile respective sau de către producători autorizaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.