Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Banii s-au strâns! Sute de inimi unite pentru Dragoş Iftimie

Joi seara, la Teatrul Dramatic s-a întâmplat o magie. În foaier, în sală, dar mai ales pe scena teatrului, dragostea pentru Dragoş Iftimie a fost omniprezentă. Sute de gălăţeni au participat la un extraordinar spectacol caritabil organizat de toată suflarea Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin" pentru colegul lor care luptă cu cancerul. A fost uluitor: emoţii maxime, artă adevărată, talent, speranţă, lacrimi de bucurie, dar şi o stare ce nu încape în cuvinte. Solidaritate, spirit unit, suflete deschise, iubire  pentru colegul şi prietenul lor – astfel ar putea fi definită seara unică, pe care profesorul Doru Căstăian, declanşatorul ei, a numit-o, pe bună dreptate, cel mai frumos spectacol din lume. E o binecuvântare să poţi fi părtaş la un astfel de moment, unic, în care nimic altceva nu mai contează în faţa luptei lui Dragoş pentru viaţă.
În contul său şi în cele al Asociaţiei A.R.T.E. se strânseseră, până ieri, 34.000 de euro. Tratamentul cu protoni din Germania este condiţionat, acum, de un singur lucru: stabilizarea dimensiunilor tumorei. „Ceea ce ştiu, deocamdată, este că Dragoş va trebui să mai facă cel puţin încă o şedinţă de chimioterapie, programată la 29 de zile de la data ultimei şedinţe, de la Cluj, pentru a fi pregătit de intervenţia în Germania. Din decembrie, tumora s-a mărit şi a avut tendinţe de ramificare, de aceea este necesar ca ea să fie adusă la dimensiunile corecte, înainte să se poată interveni cu protoni”, afirmă Doru Căstăian, precizând că luni va încerca să obţină de la medicul curant oncolog de la Cluj o descriere detaliată a situaţiei. Vă mulţumim, încă o dată, tuturor, pentru lecţia de solidaritate!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.