Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un cititor, despre medicii din spitalele gălăţene: "Valoarea profesională, monedă rară"

La începutul lunii februarie, am fost operat pentru hernie inghinală la Spitalul Militar din oraşul Galaţi. Auzisem "de bine" despre acest spital şi tocmai de aceea am mers la o doamnă doctor la care fusesem şi în urmă cu câţiva ani. Cu toate că şi pe atunci toţi pacienţii o lăudau, eu am decis să amân operaţia din motive mai mult sau mai puţin justificate.
Alegerea medicului este o problemă importantă. Ca pacient, mai presus de orice, ai nevoie de încredere în doctor. Înainte de operaţie mi-am amintit că, în urmă cu câţiva ani, mă văzuse doamna doctor Cristina Oprea, de la Spitalul Militar, secţia Chirurgie, şi că-mi făcuse o impresie bună. De altfel, toată lumea o lăudă şi acum. Operaţia a necesitat un efort deosebit. Datorită priceperii şi implicării doamnei doctor Oprea, am trecut cu bine peste o situaţie foarte complicată, având hernie încarcerată. Am înţeles că Dumnezeu ni-i trimite pe îngerii săi pentru a ne ajuta atunci când speranţa noastră devine foarte mică. Pentru mine, doamna doctor este mâna lui Dumnezeu, care, împreună cu doamna doctor anestezist şi cu întregul personal al acestui spital, merită cele mai alese şi frumoase aprecieri. Nu ştiu dacă în cuvântul "mulţumesc" pot intra toate sentimentele mele de recunoştinţă de care mă simt invadat în fiecare zi, când mă bucur de viaţă, dar le adresez tuturor simplul "Mulţumesc!".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.