Un angajator danez caută culegători de mazăre
50 de posturi de culegători de mazăre sezonieri sunt disponibile de joi, 20 martie, pe platforma EURES, pentru orice persoană dispusă la deplasare în străinătate şi care ştie engleza la nivel mediu. Cei interesaţi pot trimite CV-ul în format Europass până joi, 3 aprilie, pe adresa work@greenpeas.dk. Aşa cum ne-a transmis consilier Magdalena Hâncu, purtător de cuvânt al AJOFM Galaţi, lucrătorii vor munci o perioadă la o fermă în Portugalia, apoi în Danemarca şi din nou în Portugalia, între 15 aprilie şi 20 decembrie 2014.
Cei angajaţi vor putea desfăşura şi alte activităţi (pot fi solicitaţi ca şoferi, tâmplari, zidari sau supervizori). Candidaţii trebuie să ştie că munca începe la 5,00 şi se încheie la prânz, iar programul este şase zile pe săptămână. În Danemarca, lucrătorii vor fi cazaţi la cort, în camping, iar în Portugalia în apartamente pentru doi locatari. Ei vor trebui să îşi achite cazarea. Pe site-ul său www.greenpeas.dk, angajatorul nu anunţă cum vor fi plătiţi muncitorii la ferma din Danemarca, dar, pentru munca prestată în Portugalia, aceştia vor lua 760 de euro pe lună (incluzând masa), pentru o normă de 1.950 de kilograme de mazăre culeasă în 172 de ore. Ceea ce se culege peste normă se plăteşte suplimentar cu 0,35 euro pe kilogram.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.