Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Şcoala altfel" aduce surprize pentru preşcolari şi elevi la Complexul de Ştiinţele Naturii Galaţi

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi participă, între 7 şi 11 aprilie, la proiectul „Şcoala altfel”, un program educaţional iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pe parcursul celor cinci zile, între orele 9.00 şi 17.00, preşcolarii şi şcolarii, alături de cadrele didactice, sunt aşteptaţi la Complex pentru o serie de evenimente inedite. Expoziţiile „Simţurile animalelor nocturne” şi „Universul recifelor de corali”, precum şi o altă manifestare în premieră, vor constitui doar câteva din punctele de atracţie pentru public. Secţia Acvariu vine şi ea în faţa vizitatorilor cu un program atractiv, legat de lumea fascinantă a peştilor.  Grupurile de şcolari şi elevi vor primi explicaţii detaliate despre toate speciile prezente în cadrul Acvariului gălăţean.
În cadrul Observatorului Astronomic şi Planetariului vor avea loc vizionarea de spectacole în Planetariu, vizitarea Observatorului astronomic, prezentarea principalelor stele şi constelaţii ale cerului de primăvară ş.a. Trebuie specificat faptul că activităţile de zi la Observatorul Astronomic se vor desfăşura în intervalul 09.00 – 16.00, de pe 7 până pe 11 aprilie, iar cele de noapte în intervalul 19.00 – 22.00, de pe 8 până pe 11 aprilie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.