Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tir cu arcul, în scaun cu rotile, în vederea Paralimpiadei din 2016

15 persoane cu dizabilităţi motorii, dar şi alţi 50 de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Sfinţii Împăraţi” au fost învăţaţi, ieri, de un instructor specializat, cum să practice tirul cu arcul. Este vorba despre un sport relativ nou în România, pe care Asociaţia „Atelierul de Idei” din Galaţi şi Clubul Sportiv „Aktiv” din Bucureşti şi-au propus să îl facă mai cunoscut în oraşul nostru şi în alte patru judeţe.
Gheorghe Filip, instructor „Aktiv” aflat, la rândul său, în scaun cu rotile, a fost cel care le-a arătat elevilor şi adulţilor du dizabilităţi motorii tehnica de ţintire. Printre participanţii în scaun cu rotile s-au aflat şi sportivi recunoscuţi la nivel naţional sau internaţional pentru performanţele în powerlifting, atletism sau tenis de masă.
De altfel, coordonatoarea pe plan local a proiectului „Drept la ţintă pentru Paralimpiada de la Rio 2016” este Marta Iosefina Bencze, multiplă campioană şi vicecampioană naţională la competiţiile sportive destinate celor aflaţi în scaun cu rotile. „Ne propunem să facem un grup de 4-5 persoane pe care să le antrenăm şi să le echipăm, astfel încât, la Paralimpiada din 2016 să avem un calificat din Galaţi”, ne-a spus Marta Iosefina Bencze, la finalul instruirii găzduite de sala de sport a Şcolii „Sfinţii Împăraţi”. Obiectul este ambiţios, mai ales că, până acum, România nu a avut niciun participat la paralimpiadele organizate pentru acest sport. Proiectul este susţinut deja de Universitatea "Dunărea de Jos", care va asigura baza logistică necesară, precum şi de Hotel Faleza, care îi va caza pe antrenori.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.