Sâmbăta lui Lazăr şi preambulul Învierii Domnului
Prăznuită în ajunul Floriilor, adică în a opta zi dinaintea Paştilor, această zi este prima care marchează apropierea Săptămânii Patimilor. Învierea lui Lazăr este considerată, în spiritualitatea ortodoxă, ca fiind preambulul celei mai mari sărbători a creştinătăţii, adică a Învierii Domnului.
Satul din Betania în care a trăit Lazăr, a murit şi a fost înviat de Mântuitorul Hristos poartă şi astăzi numele de Al-Eizariya, adică „locul lui Lazăr”. De aici au plecat Maria şi Marta, surorile lui Lazăr, au mers în Perea („ţara de dincolo” de râul Iordan) şi l-au înştiinţat pe Mântuitorul Hristos despre faptul că fratele lor era grav bolnav. Pentru că Al-Eizariya se află la mică distanţă de Ierusalim, Iisus ar fi venit adesea de la Ierusalim în casa Martei, Mariei şi a lui Lazăr.
De această dată, însă, Mântuitorul porneşte spre Betania abia peste două zile de la primirea veştii legate de boala lui Lazăr şi ajunge abia a patra zi, când Lazăr deja murise şi fusese înmormântat (după ritualul iudaic, în peşteră acoperită la intrare cu piatră). Marta îi spune lui Iisus „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”.
„Eu sunt învierea şi viaţa”, îi răspunde Mântuitorul. În ciuda protestelor Martei, care spune că trupul fratelui său începuse deja să miroasă, Hristos cere ca piatra care acoperă mormântul lui Lazăr să fie dată la o parte. Apoi, îl cheamă afară pe cel care murise. Iar Lazăr iese, aşa cum fusese înmormântat, cu giulgiu şi mahramă pe faţă. A fost minunea în urma căreia sinedriul a hotărât uciderea Mântuitorului.
Peste ani, când trece la Domnul, Lazăr va fi înmormântat în localitatea Lacarna din Cipru.
Se refugiase în insulă după ce începuse prigoana creştinilor. Apostolii Pavel şi Barnaba l-au găsit în Cipru şi l-au hirotonit episcop al locului. În Lacarna, împăratul Leon cel Înţelept construieşte o biserică în cinstea lui Lazăr, atunci când îi ia moaştele şi le mută la Constantinopol. Din moaştele lui dreptului Lazăr – care au bătut drum lung, prin Constantinopol şi Marsilla – se mai păstrează doar o mică parte, descoperite într-o raclă de sub altarul bisericii din Lacarna.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.