Urgenţele şi gărzile medicale sunt asigurate de paşte
Spitalele din Galaţi vor asigura linii de gardă permanente pe perioada sărbătorilor pascale. De asemenea, unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă vor funcţiona la fel ca într-o zi normală. Sărbătorile nu vor modifica deloc nici programul echipajelor mobile de ambulanţă şi nici al celor de la SMURD. Cabinetele medicilor de familie vor fi închise duminică şi luni, aşa cum prevede legea. Pacienţii care au nevoie de dializă vor fi transportaţi de la domiciliu la spital şi înapoi cu maşinile de ambulanţă şi cele ale SMURD.
În cazul celor şapte centre de permanenţă din judeţ, programul gărzilor a fost deja stabilit şi afişat pe pagina de internet a Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, www.dsp-galati.ro.
De unde cumpăraţi medicamente
În municipiul Galaţi, două farmacii vor avea program permanent pe toată perioada sărbătorilor de Paşti. Este vorba despre Farmacia Hygeia, situată vizavi de Spitalul Judeţean, şi de Farmacia Dona 112, aflată pe strada Siderurgiştilor nr. 38.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.