Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sindicaliştii cer creşterea salariilor din Sănătate

Reprezentanţii Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" din România cer Ministerului Sănătăţii să includă în calculul pachetului de bază o creştere a salariilor tuturor categoriilor de personal medical cu cel puţin 50 la sută şi să ia măsuri concrete pentru reducerea deficitului de medici şi asistenţi din spitalele de stat.
"Acest lucru se poate realiza prin includerea sumelor necesare în costul serviciilor medicale ce vor face parte din pachetul de bază", se precizează într-un comunicat al Federaţiei transmis către "Viaţa liberă", la sfârşitul săptămânii trecute. În acelaşi document este amintit faptul că dacă negocierile nu vor ajunge la niciun rezultat, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" va încerca să organizeze o serie de proteste.
În Galaţi, ca de altfel şi în restul ţării, există o lipsă acută de medici în specialităţi precum medicina de urgenţă, anestezia, cardiologia, chirurgia, chirurgia şi ortopedia pediatrică, oncologia, epidemiologia ş.a.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.