"Cupa Presei" - jurnaliştii ştiu şi să pescuiască
Jurnaliştii gălăţeni se pricep să dea şi cu băţu-n baltă. La modul cel mai propriu, pentru că recent organizata Cupă a Presei la Pescuit a demonstrat că măcar unii dintre noi au îndemânare în această direcţie. Competiţia organizată sâmbătă la amenajarea de la Movileni, pusă la dispoziţia presei de administratorul Ionuţ Mihalache, a fost adjudecată de Dan Feraru, cameraman la Prima TV, care a prins, în numai trei ore de concurs, peste două kilograme de caras, cu o singură undiţă. Acum, câştigătorul va avea posibilitatea să prindă şi mai mulţi peşte pentru că a câştigat o super-lansetă, oferită de Crapmania, prin administratorul Iulian Mardale, care a demonstrat în ultimii ani că rămâne un prieten fidel al acestei competiţii. Concursul nu a fost foarte lung, pentru simplul motiv că nimeni nu a riscat să se răcească tradiţionala ciorbă de peşte, preparată de inegalabilul realizator TV Gicu Caraman, cu produse de cea mai bună calitate oferite de Administraţia Pieţelor Galaţi. Evident, alături de ciorbă a mers şi o bere, pusă la dispoziţia participanţilor care au avut inspiraţia să nu vină cu maşina de către sponsorul Daniel Deaconescu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.