Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prin Habitat for Humanity România, 60 de familii din Cudalbi vor avea case renovate

În cadrul programului „Fapte bune în vremuri grele”, JTI Foundation şi Habitat for Humanity România, organizaţie caritabilă înregistrată în Elveţia, 60 de familii din Cudalbi, localitate greu încercată în timpul inundaţiilor din septembrie 2013, se vor bucura de o casă complet renovată sau de reparaţii ale pardoselilor şi pereţilor.
Programul “Fapte bune în vremuri grele” a început în luna ianuarie a acestui an cu evaluarea pagubelor şi reparaţiilor necesare şi cu selectarea beneficiarilor şi se va încheia în iunie, odată cu consolidarea fundaţiilor şi pereţilor, aplicarea parchetului, repararea sau înlocuirea sistemelor de încălzit, uşilor sau ferestrelor.
Habitat for Humanity România lucrează îndeaproape cu autorităţile locale pentru pregătirea grupurilor de voluntari de urgenţă, creşterea gradului de conştientizare şi schimbarea comportamentului localnicilor referitor la măsurile preventive şi de răspuns la dezastre.
Prin programul „Răspuns la dezastre”, Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 18.000 de persoane din zece judeţe.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.