Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lucrătorii de la Poştă intră în grevă japoneză

40 de angajaţi ai Oficiului Judeţean de Poştă (OJP) din Galaţi vor pleca duminică, 11 mai, la Bucureşti, pentru un miting ce se va desfăşura în Piaţa Victoriei, între orele 10,00 şi 12,00, după cum susţine Adrian Tatu, liderul lor de sindicat.

Acesta susţine că principala lor revendicare este legată de salariile foarte mici: „Un factor poştal are salariu de 850 de lei impozabili, iar după 30 de anii de muncă primeşte 1.100 de lei, pentru o muncă destul de anevoioasă şi pentru o răspundere foarte mare, lucru inadmisibil. Nu mai vorbim de condiţiile pe care trebuie să le îndurăm. Dar iată, că după ce a apărut la ziar că nu s-au făcut verificări la aparatele de aer condiţionat din mai multe oficii, am fost solicitat să dau o listă cu aceste unităţi, pentru a se remedia problema”, spune Adrian Tatu.

Acesta susţine că marţi, 13 mai, angajaţii OJP Galaţi se vor afla în grevă japoneză, urmând ca la nivel naţional să se stabilească următoarele forme de protest pe care le vor adopta în cazul în care revendicările nu le vor fi rezolvate.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.