Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CA ÎN JUNGLĂ! Iarbă de un metru în Ţiglina III (GALERIE FOTO)

Un cititor ne-a semnalat faptul că zona în care locuieşte, Ţiglina III, e practic „înghiţită” de iarba crescută şi nimeni nu ia măsuri. „Deja suntem la jumătatea lunii mai şi nu s-a băgat niciun muncitor de la Ecosal pentru tăierea ierburilor dintre blocuri sau gardul viu. Aşteptăm să iasă şerpii şi căpuşele în buruiana care a crescut mai mare de un metru în unele locuri? Nu mai zic de maidanezii care ne fugăresc printre blocuri. Dacă o să căutăm exemple, cred că în tot oraşul e la fel”, ne-a spus supărat domnul Viorel. Într-adevăr, se poate observa din fotografii faptul că iarba a crescut foarte mult, în special în parcul de lângă blocul A1 din Ţiglina III.
Contactat telefonic cu privire la această situaţie, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu, a menţionat că dispun de o capacitate de intervenţie limitată care este deja concentrată pe parcurile mari şi nu ajung de fiecare dată în parcurile mici dintre blocuri. „Iarba a crescut pentru că a plouat mult în ultima vreme. Este foarte posibil ca cei de la intervenţie să nu fi ajuns în acea zonă, dar oamenii trebuie să ştie că sunt obligaţi, în special asociaţiile de proprietari, să taie iarba din jurul propriilor blocuri. Asta e treaba lor, să îşi creeze condiţiile pe care le vor. Primim numeroase astfel de sesizări, dar le spunem să se gospodărească singuri”, a explicat Emanuela Turcu. Astfel, locatarilor nu le rămâne decât să se înarmeze cu o coasă şi să treacă la treabă, dacă nu vor să aibă un cartier transformat în junglă.

{gallery}iarbatig3{/gallery}

Citeşte aici despre situaţia similară a unui parc din Galaţi:

FOTO/ Parc gălăţean lăsat de izbelişte şi distrus în urma unor lucrări edilitare

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.