Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Opinii pro şi contra medicinei alternative

Diversele discipline şi terapii cunoscute sub denumirea generică de medicină complementară sau alternativă sunt încă puţin familiare în rândul gălăţenilor. Pornind de la această premisă, prin intermediul unui scurt sondaj de opinie, am urmărit să aflăm ce cred oamenii despre medicina aflată dincolo de medicina recunoscută de autorităţi.
Pena Ţocu, 61 de ani, pensionară: "Cred că medicina alternativă poate veni în sprijinul medicinii clasice, nicidecum să o înlocuiască pe aceasta din urmă. Dacă mi s-ar oferi posibilitatea, nu m-aş teme să încerc diferite terapii complementare. Cred că şi statul ar trebui să ia măsuri şi să subvenţioneze într-o oarecare măsură aceste terapii, pentru ca cetăţenilor să le vină mai uşor să beneficieze de ele".
Cătălin Stănescu, 26 de ani, student: "Nu cred în eficienţa unor astfel de tratamente pentru că multe dintre ele nu se bazează pe argumente ştiinţifice îndeajuns de solide. Acolo unde totuşi oamenii spus că au avut efecte benefice, cred că e vorba mai degrabă de autosugestie. Eu unul nu aş apela la astfel de terapeuţi. În ceea ce priveşte ajutorul din partea statului, cred că banii disponibili ar trebui folosiţi în primul rând pentru dotarea spitalelor".
Mariana, 59 de ani, chimist: "Medicina complementară ar trebui să vină în completarea celei oficiale. Problema cu medicamentele de sinteză (cele prescrise în farmacii  - n.r.) este că au foarte multe efecte adverse, uneori dintre cele mai grave. Aici cred că ar putea fi găsite soluţii în medicina alternativă. Dacă ar fi cazul să folosesc o terapie complementară, aş avea reţineri până ce aş afla toate riscurile existente. În privinţa unui sprijin financiar din partea statului, cred că aceşti terapeuţi ar trebui ajutaţi".

Te-ar putea interesa şi:

VOX POPULI / Ştiu gălăţenii care sunt combinaţiile periculoase de medicamente?

Cine conduce, de fapt, sistemul sanitar

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.