Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

„Maica Domnului s-o răsplătească înmiit”

Intrată, prin intermediul „Vieţii libere”, în atenţia publică (vezi reportajul „Pachete pentru 150 de familii sărace”, din 18-19 aprilie, bătrâna Ioana Comănescu, din satul Pleşa, născută în 1921, nevăzătoare, a putut constata şi în aceste zile că nu este singură pe lume.

Prezentându-se la redacţia ziarului nostru, o doamnă din Galaţi, impresionată de situaţia grea în care se află pleşeanca („Având mintea întreagă, octogenara ne-a implorat să-i trimitem un capot curat, atât mai vrea de la contemporanii săi”), i-a lăsat două sacoşe. Pline.

În una, un halat neaşteptat de frumos - nou, pufos, să-i ţină de cald în chilerul ei rece; în cealaltă, bunuri de trebuinţă imediată – untdelemn „Raza soarelui”, zahăr, orez, săpun-nivea cu vitamine şi proteine din lapte, un borcan de gem de căpşune, biscuiţi…

I-am înmânat totul de faţă cu o vecină de-a sa, Maria Munteanu. Pentru că întunericul din jurul său este total şi în plină zi, am desfăcut borcanul şi i-am întins gem pe două felii de pâine, să simtă gustul de căpşune. A pipăit pachetul cu biscuiţi, punându-şi-l în apropiere, lângă pernă.

Cerându-mi s-o descriu pe doamna din Galaţi care, în aceste vremuri aspre, s-a gândit şi la ea, m-am limitat la atât: „Darurile, i-am comunicat, provin de la o gălăţeancă tânăra. Are circa 25 de ani. Sensibilă la necazurile altora, a considerat că e normal, acum, după Paşti, să facă un bine unei femei rămase fără lumina ochilor”.

Ioana Crăciun: „Sunt, într-adevăr, bătrână şi oarbă, dar mintea încă nu mi s-a înceţoşat. Spuneţi-i acestei doamne, din partea mea, bo’daproste. Fie ca Maica Domnului s-o răsplătească înmiit pentru bunătatea inimii sale”.

Halatul, după ce l-a „netezit” cu mâna:„Aşa ceva n-am mai avut niciodată. Cât de moale şi de potrivit este pentru oasele mele bătrâne!” Mi-a precizat că îl va îmbrăca după ce va fi ajutată să se îmbăieze.

FOTO: Din partea octogenarei Ioana Comănescu: "Bo`daproste, doamnă. Tot ce mi-aţi trimis îmi prinde bine"

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.