Datini de Ispas, din vechime

Din popor, Înălţării Domnului i-a rămas numele de Ispas. Se obişnuia, din moşi-strămoşi, ca femeile cărora le muriseră rude în anul respectiv, să dea, în ziua Ispasului, de pomană azime şi ceapă verde, ba chiar şi lapte dulce fiert cu păsat. De ce? Există credinţa că în această zi sufletele celor morţi se înalţă la cer şi au nevoie de merinde pentru drum. Se mai crede şi că, între Înviere şi Înălţare, cerurile sunt deschise şi că cei care mor se duc direct în ceruri. Pentru a aminti această credinţă, oamenii îşi legau de mijloc un şir de frunze de nuc.
De Înălţare, ca şi de Paşti, se înroşesc ouă şi se face cozonac.
De ce se numeşte Înalţarea şi Ispas? Se zice că acesta ar fi numele unui bărbat care a luat parte, alături de Sfinşii Apostoli, la Înălţarea Domnului. Şi cum omul era vesel, la fel încercau să fie, în această zi, şi gospodarii satului.