O NOUĂ LEGE/ Anual se va acorda o ZI LIBERĂ părinţilor pentru ÎNGRIJIREA COPILULUI
O nouă lege a fost adoptată, marţi, în Camera Deputaţilor, cu 201 voturi "pentru", 93 de voturi "împotrivă" şi 26 de abţineri. Legea prevede acordarea anuală a unei zile libere părinţilor pentru îngrijirea copilului, angajatorul nefiind obligat să o şi plătească.
În această zi, părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului pot verifica starea de sănătate a acestuia. Familiile care au mai mult de doi copii vor beneficia de două zile libere care pot fi consecutive sau separate, decizia fiind luată de angajator.
Ziua se acordă la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, care trebuie să dovedească cu acte, provenite de la medicul de familie, care să ateste controlul medical efectuat, depusă cu 15 zile înainte.
Legea se aplică şi angajatorilor publici, dar şi celor privaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.