Felinarele de pe Domnească au ars miercuri şi în timpul zilei!
„De ce ard becurile în plină zi şi se face risipă de energie şi bani?”, ne-a întrebat, miercuri, un gălăţean, vizibil iritat de faptul că felinarele de pe strada Domnească, de la Parfumul Teilor, erau încă aprinse, în jurul orei 10,00. Motivul, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu, era că firma Luxten, care se ocupă de mentenanţă, adică întreţinerea şi reparaţia a tot ceea ce înseamnă iluminat public, efectua o revizie în zona respectivă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.