Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

VIDEO/ „Viaţa liberă”, în aniversare publică. O întâlnire pentru 7.500 de zile şi nopţi

„Viaţa liberă”! Un nume precum o urare. Primul ziar liber din România postcomunistă, "Viaţa liberă" a fost apreciată în mod constant de gălăţeni pentru echilibru şi calitatea informaţiei, lucru vizibil şi prin tirajul de invidiat în aceste vremuri grele, dar şi prin bucuria cu care s-au grăbit să ne întâlnească cititorii la sărbătoarea noastră sâmbătă dimineaţă, „la Păpădie”, ca să ne ureze viaţă lungă. Şi ca să ne cunoască cei care nu ne cunoşteau decât după nume sau renume. Câţiva ne-au asigurat că ne cumpără din viciu, ca pe o marcă de ţigară cu care te-ai obişnuit, sau ca pe cărţi, sau înregistrări muzicale, că şi-au format, în ani, reflexul de a cumpăra ziarul de dimineaţă şi de a-l citi cât mai repede…
Cu această ocazie, rară şi pentru noi, de a ne găsi aproape toţi redactorii unul lângă altul, renunţând un pic la telefon, la scris, la ascultat, la mersul pe teren, la documentare, au fost împărţite ziare cu numărul, de invidiat pentru un jurnal românesc, 7.500, număr aniversar, purtând, pentru cei care l-au primit, pe prima pagină, dedicaţia redactorilor, într-un fel de editorial al inimii. Am stat de vorbă cu dumnealor, ba ne-am şi notat vreo câteva informaţii noi şi vreo câteva nedreptăţi de îndreptat, le-am spus şi noi ce ne doare… Şi am făcut poze, luând-o apoi pe jos prin oraşul nostru, dăruind ziare aniversare.

{youtube}o0V8MX0q_h8{/youtube}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.