ESTIMARE/ Cinci mii de gălăţeni au epilepsie
Aproximativ 5.000 de gălăţeni (1 la sută - n.r.) suferă de epilepsie, 1.750 dintre ei fiind copii, după o estimare făcută de şeful clinicii de neurologie pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia" Bucureşti, dr. Dana Craiu. La nivel naţional, potrivit aceleiaşi surse, numărul epilepticilor se ridică la 200.000, dintre care 70.000 de copii.
"În România există un registru naţional pentru epilepsie de scurt timp. Aproximativ 1 la sută din populaţia România prezintă diferite forme de epilepsie, ceea ce ar însemna 180.000 - 200.000 de persoane, dintre acestea 70.000 fiind copii", a spus Dana Craiu, citată de presa centrală.
Ea a atenţionat că epilepsia ar trebui tratată numai de epileptologi, iar această ocupaţie ar trebui înregistrată. La rândul său, medicul neurolog Ioana Mândruţă, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a afirmat că în prezent există trei molecule care tratează epilepsia, doar una fiind compensată. Tratamentul cu una dintre noile molecule costă lunar între 500 şi 800 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.