Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Îl folosim până la dispariţie? FOIŞORUL de pe Faleză se „destramă”

Printre atracţiile Galaţiului, completând mai modest, dar util, adevărate opere de artă, sunt şi „chioşcurile” din lemn de pe Faleza inferioară (de pildă, am găsit o referinţă într-un articol, „Galaţi – destinaţie turistică, pe http://amfostacolo.ro). Cel mai impozant, „Foişorul”, un fost chioşc pentru fanfară construit cu mult înainte de revoluţie, nu mai este însă astăzi întreţinut, ajungând într-o stare deplorabilă, deşi aici se organizează mereu tot felul de activităţi: expoziţii de pictură, de fotografie, concerte de muzică folk, pop sau de fanfară, Festivalul scrumbiei etc. Şi, sâmbăta viitoare, chiar o parte din Festivalul Antic, cu daci şi romani. Din păcate, acoperişul de şindrilă este vizibil găurit, rupt, stâlpii din lemn sunt crăpaţi, soclul din beton merită o vopsea! Iar celălalt chioşc, mai „sănătos”, este acoperit, modest, cu tablă; şi aceea învechită… Că administraţia locală, ca un bun gospodar, trebuie să şi repare ceea ce a moştenit, ne-a atras atenţia cineva care este obişnuit cu lumea spectacolelor de prin oraşe mai chivernisite, din Bucureşti şi chiar străinătate, Nelu Borşan, tatăl lui Nony Borşan - tânăr cântăreţ, compozitor şi producător care a lucrat la Londra cu managerii Aliciei Keys şi ai formaţiei Queen. Deci, un „ochi” competent. Dar chiar şi un nepriceput poate constata ceea ce se vede clar şi din poză: numai... să vrea să vadă!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.