Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Veşnica PROBLEMĂ din zona Spitalului Judeţean: CÂINII bagă SPAIMA în trecători

Problema câinilor comunitari este una pentru care încă nu s-a găsit rezolvare, aceştia fiind prezenţi în număr mare în fiecare cartier al Galaţiului. În această situaţie, cartierul Micro 18 nu face excepţie, şi aici cititorii sesizându-ne faptul că le e teamă de câinii maidanezi care se strâng în haite şi sunt agresivi.
„Trebuie să moară cineva în Galaţi muşcat de câini, să fie luate măsuri împotriva câinilor? Eu sunt mai tinerel, dar sunt bătrâni care nu se pot apăra de ei. Locuiesc la G4 şi sunt cam 13 câini. Câţiva sunt de treabă, dar când sunt în haită, nu ai şanse. Seara sunt cei mai agresivi. Şi, cum trece o maşină, şi încep să latre”, ne-a spus Cristian. La fel de nemulţumit este un alt gălăţean, care s-a săturat să întâlnească la fiecare pas excremente de câini. „E sufocant cu aceşti câini. Sunt cei de la chioşcul de covrigi care îi ţin acolo şi îi hrănesc. Zilele trecute, un om al străzii a trecut pe acolo şi câinii au lătrat la el. Bietul om s-a apărat cu o ladă din plastic. Nici nu contează cum mă îmbrac, pot să am parpalac lung până jos. Asta înseamnă că trebuie să sară câinii pe noi?”, a întrebat retoric Vasile Stan.

"Nici nu aş vrea să îi omoare"

Doamna Elisabeta se declară o iubitoare de animale şi susţine că îşi doreşte să nu mai stea în stradă, dar nici nu e de acord cu eutanasierea. „Animalul nu trebuie să stea în stradă. Nicolae Bacalbaşa nu şi-a făcut datoria. Dar nici nu aş vrea să îi omoare. Noi putem să îi sterilizăm, dar nu vom rezolva nimic. Trebuie să fie impusă o lege – ai câine, sterilizează-l şi nu îl abandona”, a fost de părere doamna Elisabeta.

Citeşte şi:

Câinii cu stăpân NU mai au VOIE în parcuri!

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.