Fericire… veche/ Ce mai scrie lumea pe “gardurile” altora
Mulţi îşi scriu câte un of, înjură sau mâzgâlesc pur şi simplu pe garduri, pe zidurile caselor sau faţadele blocurilor. Scările monumentale de la Faleză sunt însă un loc predilect pentru exprimarea sentimentelor, ca şi asfaltul promenadei, pe care apar mereu inimi mari şi declaraţii de dragoste eternă – un fel de Colţ al Oratorilor în scris, dintr-un Hyde Park gălăţean. Iată şi o inscripţie care anunţă o fericire veche, căci avem trecută şi data, 11 august anul trecut: “Am găsit fericirea!” Semnează, cu iniţiale, T.S., care a desenat cu negru şi o inimioară, ca să înţelegem şi ce fel de fericire e: de inimă, nu financiară, de ridicare în grad sau de sănătate. Suntem curioşi dacă T.S. şi-o fi păstrat fericirea până azi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.