Primele carduri de sănătate au ajuns la Galaţi
Cei 137 de pacienţi care fac şedinţe de dializă la Centrul privat IHS Galaţi sunt primii gălăţeni care au primit carduri de sănătate, pe data de 24 iunie. Autorităţile i-au inclus pe aceşti bolnavi într-un program-pilot desfăşurat la nivel naţional, cu scopul de a vedea atât modul de funcţionare a cardului, cât şi posibilele erori care pot apărea.
"Pentru restul gălăţenilor cardurile vor veni cel mai probabil din luna septembrie. Ele vor fi trimise către fiecare asigurat prin Poşta Română. Urmează apoi o perioadă de acomodare, iar, de la începutul anului viitor, pacienţii vor prezenta cardul de sănătate, obligatoriu, de fiecare dată când merg la control", ne-a declarat dr. Elena Vrabie, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.