Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Două voleibaliste ale campioanei CSU Metal Galaţi, în sesiunea specială a bacului

Anul acesta, nouă elevi gălăţeni de clasa a XII-a susţin susţine probele examenului de bacalaureat în sesiune specială, conform listelor publicate de Ministerul Educaţiei.

Printre ei se află şi două dintre voleibalistele echipei CSU Metal, câştigătoare a titlului de campioană a României a treia oară consecutiv. Daiana Mureşan (foto 1) şi Sabina Miclea (foto 2, în stânga) sunt eleve în clasa a XII-a la Liceul cu Program Sportiv şi vor da bacalaureatul în luna mai.

Alţi doi candidaţi înscrişi la sesiunea specială provin de la Colegiul Naţional „Costache Negri”, unul este de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, iar ceilalţi învaţă la Liceul cu Program Sportiv Galaţi.

Elevii intră în focul examenului pe 24 mai şi vor afla rezultatele finale ale bacalaureatului pe 4 iunie. În acest an, sesiunea specială a examenului, la care s-au înscris aproximativ 400 de elevi din toată ţara, se desfăşoară la Tulcea.

Foto: Prosport

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.