PRODUCĂTORII gălățeni, nevoiți să-și facă REZERVARE la tarabe
* Rămâne de văzut dacă micii fermieri îşi vor permite să vină la oraş pentru a-şi vinde marfa
Potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, cel mai târziu în septembrie ar trebui să se adopte o lege prin care Administraţiile Pieţelor Agroalimentare din ţară să aibă obligaţia de a închiria minim o cincime dintre tarabele pe care le au în administrare producătorilor autentici, nu doar intermediarilor!
Pentru a le facilita fermierilor accesul în pieţe, atestatele de producător vor trebui să aibă, obligatoriu, nu doar semnătura şi ştampila primăriei pe raza căreia se află terenul lucrat (ştiindu-se faptul că de la stat semnăturile de acest gen se obţin cu oarecare uşurinţă), ci şi avizul unei asociaţii de producători, care să confirme că producţia este obţinută de pe terenul menţionat în acte, de persoana sau familia celui care vine la piaţă să vândă.
Va fi sau nu de folos această nouă lege pentru micul fermier şi pentru consumator? Poate că, în parte, actul normativ îi va sprijini, într-adevăr, pe legumicultorii care au grădini în oraş sau care lucrează terenuri din comune apropiate de oraşe şi pieţe. Spre exemplu, unui legumicultor din Cosmeşti sau din Matca i-ar fi de folos legea, dacă el ar decide că merită să vândă în piaţa din Tecuci. Până la Galaţi, însă, nu prea merită să bată drumul, spun oamenii, din pricina costurilor ridicate de deplasare şi cazare, dar şi din cauza puterii noastre mici de cumpărare.
Citește și: Bate vântul a PAGUBĂ prin Piaţa Centrală! (FOTO)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.