Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ATENȚIE, ȘOFERI! Trafic ÎNGREUNAT în centru, marţi seară

Primăria Galaţi informează că, marţi, între orele 19,00 şi 20,00, se va circula cu dificultate în centrul oraşului, o procesiune religioasă urmând să se desfăşoare pe străzile Mavramol, Nicolae Bălcescu, Brăilei, Prelungirea Traian şi Roşiori, până la Biserica ”Maica Precista”.
Procesiunea se va deplasa pe banda întâi de circulaţie, iar pe perioade scurte de timp traficul va fi închis în intersecţiile pe care le străbate alaiul de preoţi şi credincioşi.
În fiecare an, în această perioadă a postului, Arhiepiscopia „Dunărea de Jos” aduce de la Mănăstirea Adam icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care este purtată în procesiune prin oraş.
Primăria municipiului Galaţi recomandă conducătorilor auto să evite pe cât posibil străzile unde vor fi impuse restricţiile de circulaţie, să folosească rutele ocolitoare, să reducă viteza la întâlnirea cu alaiul religios până la limita evitării oricărui pericol şi să respecte întocmai semnalele agenţilor de circulaţie care vor însoţi procesiunea.
La finele postului, îşi va prăznui hramul şi biserica Mavramol, una dintre cele mai vechi din oraş şi a cărei istorie o vom prezenta în pagina noastră de Credinţă de joi.


Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.