Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

EXPORTĂM mai mult, dar rămânem tot PE MINUS, în sectorul agroalimentar

România a făcut, în prima jumătate a acestui an, mai mulţi bani din exportul de mărfuri agroalimentare decât în aceeaşi perioadă din 2013, informează Institutul Naţional de Statistică (INS) Galaţi. Mai exact, valoarea mărfurilor exportate în primul semestru din acest an a fost de 1,8 miliarde de euro, cu circa 14 la sută mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cel puţin până la acest moment, importurile au crescut în ritm lent, fiind în primele şase luni ale anului în curs cu doar 2,5 la sută mai mari decât în perioada similară din 2013. Valoarea totală a importurilor din sectorul agroalimentar ajunge la 2,1 de miliarde de euro.
Concluzia: deşi valoarea exporturilor a crescut semnificativ, ţara noastră înregistrează, încă, un deficit de circa 300 de milioane de euro în sectorul agroalimentar.
Mai mulţi analişti şi-au exprimat speranţa că, până la finele anului, balanţa import-export va ajunge la un echilibru. Speranţe ar fi, spun experţii, în condiţiile în care, potrivit datelor INS, în prima jumătate a lui 2014, creşterea exporturilor din sectorul agroalimentar a fost procentual dublă faţă de întreaga creştere înregistrată de ţara noastră în comerţul internaţional.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.