Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

FERMIERII gălăţeni AŞTEAPTĂ 10 milioane de euro. VEZI de ce au cerut BANI

* S-au cerut bani pentru înfiinţarea fermelor de familie şi modernizarea exploataţiilor agricole


După ce, mai bine de jumătate de an, doar s-a vorbit despre Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prima sesiune de depunere de proiecte pe Măsura 1.2.1 „Modernizarea exploataţiilor agricole” s-a inaugurat pe 20 mai şi a rămas deschisă până pe 31 iulie. În această lună, Agenţia pentru Finanţare Investiţiilor Rurale (AFIR) a dat publicităţii şi bilanţul acestei prime sesiuni. Specialiştii spun că lucrurile au mers destul de bine în toată ţara, iar gălăţenii se numără printre cei mai activi români în ceea ce priveşte solicitarea fondurilor europene nerambursabile.
La nivel naţional s-au depus 580 de proiecte, cu o valoare totală solicitată de peste 106 milioane de euro.
„Per total, 211 proiecte reprezintă investiţiile pentru fermele de familie, având o valoare nerambursabilă de 9,2 milioane de euro. Restul de 369 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de peste 97,5 milioane de euro, sunt reprezentate de investiţiile în modernizarea exploataţiilor agricole”, potrivit AFIR.
Instituţia apreciază că, în această primă sesiune, cele mai multe cereri de finanţare au fost depuse în judeţele care fac parte din Regiunea 2 Sud Est. Astfel, 165 de proiecte aferente Măsurii 1.2.1, cu o valoare totală nerambursabilă de 31,2 milioane de euro au fost depuse on-line sau la sediile Oficiilor Judeţene ale AFIR din judeţele: Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vrancea, Brăila şi Buzău.
În judeţul nostru, potrivit informaţiilor Oficiului Judeţean al AFIR, s-au depus 19 proiecte dintre care 16 conforme. Valoarea totală nerambursabilă pe care au solicitat-o fermierii noştri a fost de 9.951.983 euro (43.737.306 lei).

CITEŞTE ŞI: Ce spun şefii de asociaţii agricole despre noul PNDR

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.